John Rosemond afirma într-un articol că într-o familie cei mai importanţi nu sunt copiii, ci părinţii.
Desigur, o asemenea afirmație ar stârni poate mai mult decât interesul şi i-ar face, pentru moment, să se opună virulent:
„Păi cum, dacă copiii nu sunt cei mai importanți cine să fie?”
„Ne iubim copiii ca lumina ochilor și facem totul pentru ei!”
Copiii, ar spune unii părinți, sunt tot ce are familia mai scump şi secolul trecut a fost cum profețea Ellen Key secolul copilului. Lumea gravitează în jurul copiilor: avem profesii doar pentru copii, psihologi, educatori, profesori, industria copilului a fost întotdeauna prosperă pentru că părinţii nu se uita la bani când e vorba de copii, copiii sunt cei care aduc fericire în familie, iar o familie în care nu se aud ţipete de copil există uneori şi nefericire. Copiii sunt viitorul nostru, iar noi suntem trecutul.
În unele din familiile noastre, părinții sacrificau tot ce aveau pentru a-şi vedea copiii realizați şi fericiți: copiii mâncau primii, părinţii mancau ce rămânea, copiii trăiau fericiţi în timp ce părinţii se confruntau cu lipsuri şi greutăţi, fără să le povestească copiilor detaliile. Bineînțeles, acestea sunt acte de iubire şi trebuie apreciate. E bine aşa! Nu e normal ca părinții să înfulece pe săturate iar copiii să sufere de foame în familie. Iar iubirea părinţilor ajunge uneori la extreme atunci când mama sau tatăl îşi donează un organ pentru a-şi salva copilul rămas fără şanse la viaţă.
Când vedem, asemenea acte extreme de iubire, ne întrebăm, ce mai vrea să spună afirmaţia aceasta obraznică? Copiii sunt şi vor fi întotdeauna mai importanți decât părinții!
Imaginați-vă că familia reprezintă echipajul unui vas care a plecat pe ocean. Tatăl împreună cu mama conduc ambarcațiunea. Copiii sunt minori şi au nevoie de grijă şi atenție pentru a trăi şi a supraviețui. Din nefericire există situații suficiente în care părinții sunt absenți şi vasul este condus de rude. Însă să luăm, pentru moment exemplul unei familii în care părinții sunt prezenți. Dacă părinții s-ar îmbolnăvi de o boală fizică cruntă sau psihică copiii ar fi în pericol. Dacă părinții ar fi prea ocupați să conducă vasul şi nu s-ar ocupa de copii, în mod corespunzător, copiii ar crește strâmb. Dacă părinții ar fi prea preocupați de copii, şi-ar pierde direcţia în viaţă şi exagerările ar crea alte probleme în familie. Conflictul parental ar lăsa vasul să plutească în derivă, iar copiii să profite de părinții ocupați şi să facă ce vor ei. Înţelegeţi ce spun? Direcţia familiei o dau părinţii! Resursele în familie le aduc tot ei! La sănătatea familiei veghează tot părinţii! Fericirea este creată şi păstrată de părinţi! Din acest punct de vedere, părinţii sunt fără îndoială cei mai importanţi în familie, pentru că fără ei vasul s-ar scufunda.
Ce implicații are aceasta? Iată 3 sfaturi pe care vi le dau!
- Luați decizii cu gândul la toți membrii familiei, nu doar cu gândul la copii!
Din nefericire, mulţi părinţi au plecat în străinătate pentru a aduce mai mulţi bani acasă, dar au plătit un preţ prea mare lipsind din familie şi lăsând copiii să fie crescuţi de o mamă prea ocupată sau rude. Vă sacrificaţi pentru bani, dar per ansamblu copiii pierd infinit mai mult! Mai bine puţin dar în familie, decât departe dar în belşug! Sacrificiul pe care credeţi că-l faceţi pentru copii se poate să fie mai degrabă un mare rău îmbrăcat într-un mare bine. Calculaţi costurile reale şi valoarea investiţiei!
- Investiţi în relaţia de cuplu! După ce apar copiii unii părinți uită că şi relația lor e importantă. Când nu mai aveţi timp unul de celălalt, când nu mai reuşiţi să comunicaţi doar voi doi, când totul în familie este la comun iar graniţile între sistemul părinţilor şi cel al copiilor sunt permisive şi foarte slabe, când vă simţiţi vinovaţi să mergeţi voi doi într-un concediu şi să lăsați copiii acasă, când sacrificaţi permanent plăcerile voastre în detrimentul copiilor, toate acestea sunt semne că viaţa voastră de cuplu este pe moarte. În acest context, părinţii sunt cei mai importanţi din familie, pt că dacă ei nu sunt împliniți, copiii nu vor fi nici ei.
Exigențele personale autoimpuse privind creșterea copiilor îi transformă pe unii părinți în robi, servitori, oameni sacrificați, uneori fără rost. Unii părinţi chiar cred ca ei trebuie să facă totul pentru copiii lor, şi să plătească cu libertatea, autonomia, şi chiar viaţa lor privată şi de cuplu.
- Distribuiţi resursele de care dispuneţi în funcţie de nevoile familiei! Părinţii care se supraimplică în viaţa copiilor poartă numele de părinţi fuzionali, cu sine nediferenţiat, părinţi supraimplicaţi, supraprotectivi, părinţi intrusivi, părinţi legaţi ombilical de copiii lor, părinţi care stabilesc coaliţii, părinţi cu traume şi nevoi anormale care creează handicapuri copiilor lor prin faptul că fac ei tot ceea ce ar trebui să facă, de fapt, copiii lor, părinţi plug, sau părinţi elicopter… Când punem întrebarea cine e cel mai important în familie, întrebăm de fapt cine ar trebui să primească cele mai multe din resursele părinţilor? Resursele (timp, servicii, vorbe bune, atenţie, ajutor…) pot merge doar spre copii, doar spre cuplul marital, sau spre cine are nevoie, atunci când are nevoie. Aceasta înseamnă că uneori părinţii vor ieşi într-o mini vacanţă doar ei doi fără copii. Alteori părinţii vor munci pt copii şi îi vor trimite într-o tabără, fără a merge ei. Alteori vor merge împreună la mare cu toţii!
Toate drepturile rezervate ® Marius MARICI 2018
[fblike]